Idei de amenajare care îți aduc natura în casă

Idei de amenajare care îți aduc natura în casă


    Amenajările interioare care au ca temă centrală elementele naturale sunt din ce în ce mai apreciate de către designerii de interior, dar și de către proprietarii de locuințe. Află din informațiile următoare cum poți aduce natura în casa ta în câțiva pași simpli.

    O amenajare interioară realizată pornind de la această idee nu are doar o estetică plăcută, ci contribuie la starea de bine, având impact pozitiv și asupra sănătății mentale. În plus, cei care își petrec timpul într-un astfel de spațiu sunt mult mai calmi și creativi. Atracția față de natură face parte din codul nostru genetic, ceea ce înseamnă că tindem să fim mai fericiți atunci când suntem înconjurați de elemente care ne duc cu gândul la lumea vie, organică.

    În continuare, îți propunem câteva idei de amenajare din care te poți inspira pentru a aduce o parte din natură chiar la tine în casă.

    Amenajează un colț în care plantele naturale sunt vedeta

    Dacă în casa ta există plante artificiale, care nu fac nimic altceva decât să adune praful, a venit momentul să renunți la ele. Alege, în schimb, plante naturale de interior, care sunt excelente pentru amenajarea balconului, a unui colț din living sau chiar din birou. Dacă vrei să plusezi, poți opta pentru o mini-grădină verticală chiar la tine acasă, amenajând un întreg perete cu plante naturale.

    Îți recomandăm să iți îndrepți atenția către plante ușor de îngrijit, mai ales dacă nu ai experiență în acest sens: plantele suculente, precum „limba soacrei” (Sansevieria cylindrica), Aloe Vera și diverse varietăți de cactuși. Alte plante de interior, ușor de întreținut, sunt dracena, Crassula ovata (sau „arborele de jad”) și Monstera deliciosa. Unele plante, precum „voalul miresei” (Chlorophytum comosum) au capacitatea de a purifica aerul din interior. 

    Alege materiale naturale pentru mobilă și decorațiuni

    Panouri perpendiculare din bambus, măsuțele de cafea sau dining din lemn, nefinisate, țesături naturale precum bumbacul și inul, lămpi cu abajur din ratan, piatră naturală – toate acestea sunt elemente pe care le poți integra cu ușurință în decorul casei tale atunci când îți dorești o amenajare cât mai aproape de natură. 

    Dacă ai un buget limitat, este de ajuns să integrezi doar un astfel de element în amenajarea locuinței, iar pentru celelalte poți opta pentru un aspect cât mai aproape de cel natural și pentru o paletă de culori calde. Scopul tău este acela de a crea o atmosferă cât mai caldă și primitoare cu ajutorul acestor elemente. 

    Decor inspirat de natură cu ajutorul posterelor și fototapetului

    Posterele și fototapetul reprezintă o modalitate excelentă și foarte accesibilă de a aduce o parte din natură în casa ta. Alege-le în funcție de stilul care te reprezintă și bucură-te de o atmosferă extrem de plăcută în living, dormitor, bucătărie, camera copilului sau birou.

    Dacă preferi stilul romantic, îți recomandăm posterele cu bujori, flori de bumbac și alte flori în nuanțe pastelate de bej ori roz pudră sau un model de fototapet cu magnolii, pe care îl poți aplica pe un perete din living sau dormitor. 

    Chiar și adepții stilului minimalist pot integra natura în locuința lor prin intermediul posterelor, tablourilor și tapetului. Nu trebuie decât să aleagă modele care se pliază pe acest stil, în linii simple, geometrice și monocromatice. De exemplu, o alegere bună ar putea fi un fototapet cu frunze alb-negru sau sepia. 

    Preferi un stil modern de amenajare? Poți opta pentru postere cu elemente naturale în culori contrastante, în nuanțe tari de roz, fucsia, verde, albastru, mov sau turcoaz. Un aer modern pot aduce și modelele de fototapet cu păsări, fluturi sau alte animale, dar și cele cu peisaje naturale care duc cu gândul la vacanță: plajă sălbatică, peisaj montan sau cascade. Într-un dormitor modern, natura poate fi reprezentată de cerul înstelat, nori pufoși sau o galaxie – elemente care se regăsesc în designul multor postere și modele de tapet. 

    Permite luminii naturale să pătrundă în casă

    Lumina soarelui reprezintă unul dintre cele mai accesibile elemente naturale care nu ar trebui să lipsească din casă. O încăpere în care pătrunde lumina soarelui este adusă instant la viață, iar obiectele de mobilier și decorațiunile din interior sunt puse în valoare într-un mod ideal. În plus, efectele luminii naturale vor fi vizibile inclusiv asupra stării tale de spirit: vei fi mai inspirat, mai energic și vei avea un vibe mult mai pozitiv. 

    Poți permite luminii să intre în casa ta optând pentru perdele transparente în culori deschise sau pentru ferestre de dimensiuni mari.

    Așadar, dacă îți dorești să transformi un spațiu banal într-unul plin de serenitate, care îți influențează în bine starea de spirit, îți recomandăm să ții cont de recomandările de mai sus. Aceste idei te vor ajuta să creezi în casa ta un spațiu în care te poți refugia oricând simți nevoia de relaxare sau când dorești să îți stimulezi spiritul creativ. 

    Comentarii